29 noiembrie 2009

Interviu Cedry2k






CZB: Ce faceai in momentul in care ai aflat de revoluţia din 1989 şi ce emoţii ai avut pe moment?

Cedry2k: Aveam 9 ani la revoluţie, destul de mare ca sa înţeleg ce se întamplă; destul de mic ca să particip fizic … dar evident am trăit lucrurile cu toate emoţiile aferente, intrând sub masa când auzeam împuşcături :)



CZB: Care consideri este cea mai mare minciună vândută de guvernele post-decembriste până în prezent?

Cedry2k: Sunt atâtea că e greu de zis: totuşi cea mai mare fraudă mi se par creditele, băncile şi implicit corporaţiile care scot profituri uriaşe, iar dacă se prabuşesc, sunt ajutate să se redreseze din banii contribuabililor care-s tot mai dependenţi de locurile de muncă … E un cerc vicios, un joc penal arbitrat pervers …



CZB: La ce te aştepţi după aceste alegeri?

Cedry2k: NIMIC



CZB: Ce reacţie ai avut când ai aflat că Gigi Becali şi Corneliu Vadim Tudor ne reprezintă în Parlamentul european?

Cedry2k: Trist, dar nu mă mai miră nimic, mai ales dacă e vorba de politică … ai uitat de Elena Băsescu!



CZB: Ce părere ai de românul care leneveşte acasă şi este cel mai harnic angajat în străinătate?

Cedry2k: E normal: aici n-are motivaţie, plecând de la remuneraţia penibilă până la lipsa totală de respect cu care e tratat şi până la atmosfera generală de apatie şi dezgust care-l Demoralizează … România, frate …



CZB: Unde consideri că s-a dus ultima bătălie unde se mai poate considera că soldaţii au fost într-adevăr eroi care au luptat pentru patrie?

Cedry2k: Întrebarea e când: decembrie 1989.



CZB: De câţi ani compui rime?

Cedry2k: Ascult rap de la 11 ani (1991), compuneam timid pe la 18, m-am apucat serios pe la 21.



CZB: Dintre rimarii mai vechi, cu care te înţelegi cel mai bine?

Cedry2k: K-gula, Brugner, Toxxic şi alţii …



CZB: De ce consideri că mesajul s-a diluat la cei mai mulţi rapperi autohtoni în ultimii 10 ani?

Cedry2k: Cred că în principal datorită scăderii mediei de vârste a MC-iilor: la 17 ani nu ai atâtea probleme, eşti încă la vârsta la care te joci mai mult … plus că e destul de greu să urmăreşti idei mai complexe în versuri, probabil sunt prea preocupaţi de rime …



CZB: Care consideri cel mai periculos pentru artist: casa de discuri sau publicul consumator?

Cedry2k: Nu înţeleg cum ar putea fi publicul un pericol: poate cel neconsumator, în schimb în România cel puţin, casele de discuri sunt un parazit ataşat la gâtul artistului profitând de faptul că deţin singurele chei spe media: în ceea ce mă priveşte, rap-ul românesc e un front între Dan Popi (CAT Music) şi Cătălin Muraru (Roton) şi mi-ar plăcea la nebunie să se prăbuşească cu zgomot ca să începem să fim naturali din nou şi să nu mai facem muzica după reţete din State …



CZB: Când ai început să cânţi pe plan solo? Cine îţi compune muzica?

Cedry2k: Am avut totdeauna brigada mea Armada în spate, deci e impropriu spus solo, am debutat prin 2001 dacă nu mă înşel…



CZB: De unde vine numele Cedry2k?

Cedry2k: E o poreclă din liceu, aşa mă strigau băjetzii, hehe…



CZB: Eşti genul de artist care preferă să cânte strict la cei 50 de fani dintr-un orăşel mic care se adună într-un club special pentru tine, sau preferi să te desfăşori pe scena mare dintr-o piaţă unde nimeni nu plăteşte bilet şi sunt o grămadă de cască-gură care aşteaptă să vadă alt artist?

Cedry2k: Ai ales nişte variante extreme: în primul rând nu cânt gratis, aşa că poţi să excluzi varianta a doua, dar vreau un public cât mai mare, şi atâta timp cât toată treaba e în creştere, prefer varianta 1 (repet, numai cât timp observ că lucrurile merg în sus şi, Slavă Domnului, aşa e deocamdată).



CZB: Care sunt featuring-urile de care eşti mândru?

Cedry2k: Sunt membru Armada din 1998, am fost membru Alchimia Sunetului, alături de DJ Ufe, ex Prozac; sunt mândru de absolut toate piesele pe care le-am făcut, indiferent de albumul pe care au apărut.



CZB: Ai scos album solo? Care sunt scopurile tale ca artist în 2010?

Cedry2k: Scot al doilea album solo în decembrie, scopul în 2010 şi după e să mai deschid nişte capete făcând ceva caşcaval, ce altceva?!
Interview-ul este realizat de CZB (sursa aici).

Gata si afisul. Raspanditi duma, se anunta crima pe 13.

Vestile bune nu se termina aici. Avem si super mega discount: doar la concert se pot achizitiona “Poezie Balistica” la pretul de 15 Ron, “Alchimia Veninului” la 10 Ron si “Solutii Extreme” la 10 Ron.
Atat!

Noi clar vom fi acolo deci fiti pe faza ca venim cu poze si posturi noi noute despre evenimten!

Muzica veche dar care niciodata nu se v-a invechi



28 noiembrie 2009

Dascalu si D'zertor compilatie

D'zertor - De moment



Dascalu - Doar cuvinte



   Piese grave semnate de aceasi 2 artisi, aceasi 2 despre care se aude ca pregatesc un material nou, lirica grea, intitulat (pana acum) "Picatura ruseasca". O sa discutam numele mai tarziu pana atunci enjoy.

DOWNLOAD

creTzu Promo album

   Aveti mai jos un live dat de cretzu la Urban Groove pe Greenchannel, live ce promoveaza urmatorul sau album.

25 noiembrie 2009

Inivitatie la concert de lansare "Uniti sub tricolor"

Pe 30 noiembrie, în club B52, se lansează CD-ul “Uniți sub Tricolor”

Grupul de acțiune “Noii Golani” organizează luni, 30 Noiembrie, ora 21.00, în Club B52 din București, concertul de lansare al albumului “Uniți sub Tricolor”. Pe scenă, timp de 4 ore, va urca majoritatea artiștilor care semnează piesele de pe compilație : Bitză, Dagga , Grupul de Rezistentă , Kryp & Bullet, KST & Ovidiu, Morometzii, Nimeni Altu’, Pars Atra, R.A.S.A şi SDST .

Prestațiile artiștilor vor fi pro-bono, ca simbol al susținerii lor față de diferitele campanii civice în care sunt implicați tinerii: ”Eroii nu mor niciodată”, ”Basarabia pământ românesc” sau ”Salvați Roșia Montană”.

Prețul biletului de intrare este de 10 lei și include un CD. Banii obținuți din vânzarea CD-urilor vor fi donați liceului românesc “Lucian Blaga” din Tiraspol. După concert va avea loc plecarea spre Chișinău a celor care doresc să sărbătorească 1 Decembrie acolo.



P.S. Reporterii/fotografii care doresc să participe la eveniment sunt rugați să ia legătura cu domnișoara Oana Poenaru pentru obținerea invitațiilor.

Oana Poenaru – 0724 317 597

oana.poenaru@unitisubtricolor.ro

24 noiembrie 2009

LANSARE 2012- 20 decembrie 2009

    La scurt timp dupa ce probabil toti cei ce au dorit, au reusit sa puna mana pe album si sa-l lase pus pe play, 2012 organizeaza si concertul de lansare al albumului in Bucuresti, in club Fabrica pe 20 decembrie (20.12).Pentru detalii cititi mai jos.


LUME, LUME!!
Pe 6 decembrie 2009, incepand cu orele 22:00, la Club FABRICA, Str. 11 Iunie nr.50, Bucuresti, avem lansarea. Tartorii sunt:

AFORIC

ADN

SUBSAPTE

SAGACE SNEPHRUE

GRIGO

..avandu-i invitati pe: CTC, Cedry2k, Faibo X si Carbon, reprezentand Facem Records si Specii reprezentand Special K House.

Pretul unui bilet de intrare este 15 RON !!

Veti putea achizitiona, la club, in seara concertului, tricouri 2012 (NEW EDITION) si albumul CD+Comic Book.

Vino la lansare!

17 noiembrie 2009

IESE BALISTICA!


   "Dupa o intarziere de cateva luni, cel de-al doilea album al lui Cedry2k, intitulat “Poezie balistica” este gata!!! Lansarea albumului va avea loc in Silver Church duminica pe data de 13 decembrie. CD-ul va fi de vanzare incepand din seara respectiva. Afisul, lista de invitati si celelalte detalii vor fi afisate pe site in cateva zile!"
   Ar fi mai bine sa va schimbati chilotii de pe acum ca sigur ati avut orgasm la citirea acestora. COAIE E OFICIAL IESE BALISTICA!

14 noiembrie 2009

Gheoo - Despre (prod. Instru) Promo Nou Album 2010


    Dupa "Incipit" Gheoo ne pregateste un nou album ce va aparea undeva in primavara-vara anului 2010 sub numele de "7apte".Mai jos puteti asculta piesa "Despre" produsa de Instru si extrasa de pe album.

10 noiembrie 2009

DJ Limun feat. ADN – Periplu Continuu


Piesa “Periplu Continuu”, realizată în colaborare cu ADN, promovează viitorul album semnat DJ Limun, “Booom”.
Producţie: Vitreg
DOWNLOAD

08 noiembrie 2009

Poetu' Pervers Interviu Exclusiv



Sub-Pamant: Salut Poetule Pervers , lumea deja te stie dar pentru cei care inca nu au auzit de tine poti sa te descrii, cateva cuvinte?

PoetulPervers: Buna Admine, sunt din Republica Moldova mai exact orasul Chisinau, si plm un tip chel si barbos care incearca sa faca si el arta.

Sub-Pamant: Hmm, o descriere buna un tip normal care face arta. Se aude prin targ ca lucrezi la un proiect intitulat "Detonator" da-ne si noua cateva detalii, colaboratori etc.

PoetulPervers: Sa incepem din punctu zero,cateva luni paremise nu tin minte exact cu cat timp in urma imi scrie omu Infinite Skillz pe mess zicand ``Hai coaie sa scoatem o piesa si sa o turnam pe net`` , io stand pe gand ar fi putin o piesa si am ajuns la concluzia sa scoatem un EP comun sub numele DETONATOR ! Colaborari nu vor fi.

Sub-Pamant: Foarte tare, spontan si direct la obiect. are vre-un mesaj anume?

PoetulPervers: Da, un tracklist bolnav si sunete grele (cel putin asa simt io) cu mesaje 100 la 100 antisistem.Apropo de colaborari frate nu pot spune nimic ca avem ochi pusi pe 2 baieti grei despre care acum nu as putea spune nimic ca inca sta intrebarea in privinta la colaborari.

Sub-Pamant: Ok asteptam cu nerabdare materialul, poti sa ne preconizezi o data pt cand va aparea?

PoetulPervers: Nu as putea da o data exacta pentru ca apar probleme tehnice, dar am pus ochiul pe anul 09 spanzurat cam la sfarsit de Noiembrie.

Sub-Pamant: Numele "Detonator" ce ar trebui sa reprezinte?

PoetulPervers: Idea a venit spontan, stand la un cui miam imaginat ca universul e o bomba
iar noi tinem detonatoru cam asta e .

Sub-Pamant: Lasand asta deoparte, am inteles ca esti prin miscare de 3 ani jumatate, poti sa ne spui care a fost primul tau "impact" cu rapul?

PoetulPervers: Hmmm, ma lasa memoria frate, tin minte ca stateam cu baietii in club la un hip-hop party si privind mc-ii de la noi mam hotarat ca de ce numele meu nu ar putea aparea pe afis.

Sub-Pamant: Inca o intrebare, cum e miscarea prin Moldova? Sunt trupe active, mesaje reale, avand in vedere situatia in care se afla.

PoetulPervers: Nu as putea da raspuns clar la intrebarea ta...Pentru ca unii cred ca fac arta pe cand de fapt e partea inversa a monedei... Dar ce as putea spune sigur ca multi vor si incearca...trupe active sunt, sunt si mesaje reale dar e nevoie de timp si experienta... e cam ceea ce vad EU aici pe la noi

Sub-Pamant: Noi( ca blog), apreciem munca ta si iti uram succes in continuare, multumim pentru interviu.

PoetulPervers: Ms si astept noutati cat mai fresh pe blog.

07 noiembrie 2009

Snowgoons



    Snowgoons este o echipa de producatori din Germania inscrisa la Babygrande Records, USA.Trupa este constituita din Det, DJ Waxwork si DJ Illegal si s-a remarcat prin negativele absolut grave produse pentru emceii din US si nu numai.
    De curand Snowgoons au lansat un nou album "The Trojan Horse", fiind al 4-lea material dupa "German Luger", "Black Snow" si "A Fist in the Thought"(proiect realizat cu Lord Lhus & Savage Brothers).Pentru mai multe informatii si pentru a asculta piese, pagina de myspace a trupei aici.

03 noiembrie 2009

Playlist 2012



Avem in sfarsit playlist-ul albumului 2012:

1.Intro
produs de Sagace

2.Ape Tulburi feat. DJ Sauce
produs de Sez

3.Foc Incrucisat feat. Hochii, DJ Schepsis
produs de Sagace

4.Vulturi Pe Cer
produs de Sagace

5.Cand Muzica Moare feat. Deliric 1
produs de Sagace

6.Substante feat. Grigo
produs de Sagace

7.Ochiul Furtunii feat. Chimie
produs de Sagace

8.Din Instinct
produs de Sagace

9.Blitzkrieg feat. Doc, Cedry2k
produs de Sagace

10.Golul Si Negrul Din Om
produs de Sagace

11.Iluzii Optice feat. Goretex , DJ Faibo X
produs de Sagace

12.Chaos Theory feat. Okn, General Trix, DJ Schepsis
produs de Okn

13.Amprentele Umbrei feat. Carbon, DJ Faibo X
produs de Sagace

14.Noi Suntem Oameni
produs de Sagace

15.Cearcane feat. Dragonu 47
produs de Vitreg

16. 1,618033 feat. Okn
produs de Okn

17.Pe Veci
produs de Sagace

18.Tenebrele Deceptiei feat. Roc Marciano
produs de Sagace

19.Ce Pacat Ca Nu Voi Sti feat. Vlad Dobrescu
produs de Vlad Dobrescu

CUPRINS COMIC BOOK 2012
01.Zile Fericite de Mimi/Selfmademusic [pag.3-12]
02.250 A.D. – Infinit de Golem [pag.14-21]
03.Hikikomori, Preotul Si Negarea de Akira [pag.23-32]
04.Cele 7 Peceti de N.E.U.R.O si P.N.E.A [pag.34-41]
sursa aici.

02 noiembrie 2009

Ganduri de moment I





   Aceasta "rubrica" e facuta doar ca sa va impartasesc sentimentele mele despre realitatea asta jegoasa si sa scot din capul multora ideea cum ca sub-pamant e un site care expune niste evenimente reci.
   Clar e ca nu vad lumea tocmai roz. O privesc ca pe un haos absolut, o inchisoare din care nu pot iesi si care zi de zi te incurajeaza perfid sa renunti, o imensa tabla de sah in care asisti neputincios la miscarile nepasatoare ale divinitatii de deasupra ta in care tu fiind pasibil sa fii doar un pion de sacrificiu. Nu poti face nimic decat sa-ti continui viata in acelasi mod ca si ieri. "Libertate" de care te bucuri este defapt monotonia conitinua prin care treci , odata cu viata ta. Scenariul de mai sus nu e vre-un trip ciudat sau vre-un film din capu' meu ci realitatea expusa prin alta prisma eu dorind sa fiu realist, nu idealist.
   Si nu dau vina pe orice fel de Dumnezeu ca ma aflu aici. Fiindca am sentimentul acela de "tu esti alesul". E clar ca toti vrem sa fim speciali, si suntem intr-o mica sau mai mare masura dar stiti ca nu despre asta vorbesc. Toti avem visele alea la modu ca maine coboara o nava extraterestra si ne spune ca suntem cei alesi si ca restul pamantenilor vor arde, bine adaptat la tripu' fiecaruia. Intrebarea e ce ne face sa ne simtim asa, centrul universului raportat la noi = 0 metri distanta? E simplu. Acea doza de egoism din natura umana.
   Filosofez prea mult si poate nu are legatura cu hip-hopul. Dar un lucru este cert, am acelasi mesaj mereu acelasi incercand sa trezesc minti adormite. Romane schimba-ti mentalitatea!. Pace.

PS. Am uitat sa zic ceva. Am sa lansez o intrebare la care nu e neaparat sa-mi raspundeti. Dar trebuie sa va raspundeti voua insiva. Daca maine ati muri, ce ati lasa in urma sau macar v-ati putea imagina ca maine ati putea muri macar?